Cochet Antic

despre "frumusete la batranete si viata fara de moarte"

Sfaturi practice despre cum sa-ti inramezi tablourile

Cuvant inainte – „Nu stiu altii cum sunt”, dar eu cand privesc tablouri si fotografii le vad si ca pe un fel de „dream catcher”… dar nu neaparat unul care captureaza „duhurile rele” ce vin sa ne bantuie „linistea somnului”. Dincolo de valentele estetice si artistice ale lucrarilor, ce altceva sunt ele daca nu realizari care  imortalizeaza un moment de emotie si sensibilitate, o constructie existentiala, o farama din universul artistitic, psihocognitiv al artistului sau din universul fizic al existentei sale trecatoare, o clipa de armonie, alteori dimpotriva  o confruntare, un moment de transformare al unui coltisor de lume sau orice altceva. Ne-a trebuit ceva timp pana sa decriptam pentru a putea descrie in cuvinte aceasta perceptie.  De fapt lucrarea in sine, continutul, amintirea sunt momente captive, iar rama sa este cea care le contine spre dainuire… De aceea de multe ori o lucrare neinramata este ca o idee „fragila” si efemera gata sa se disipeze oricand, iar atunci cand mergem la cumparaturi in targurile de arta, tablourilor neinramate pare sa le lipseasca ceva si probabil ca din acelasi motiv galeriile si organizatorii de licitatii nu prezinta decat tablouri inramate… Dar doar simpla inramare a unei lucrari din pacate nu rezolva „problema”

Nu sunt putini cei care dupa achizitionarea unei picturi se vor gasi inevitabil in fata urmatoarei dileme: in ce fel de rama sa monteze opera de arta? Majoritatea trec usor peste o astfel de problema apeland la serviciile unor firme specializate. Insa cum traim in epoca guvernata de sintagma „clientul – stapanul nostru” se poate intampla ca profesionalismul sa cedeze in favoarea preferintelor noului posesor; nu este intotdeauna cel mai rau lucru care i se poate intampla lucrarii respective, caci rama este cea care asigura  si integrarea vizual-decorativa a lucrarii in spatiul in care urmeaza sa fie expusa…

In concluzie alegerea ramei potrivite poate fi uneori o misiune dificila pe care artistul o va lasa de cele mai multe ori pe seama viitorului proprietar; evident el nu are nevoie (si nici nu ar putea) sa-si delimiteze universul, creatia, emotiile sau gandurile… Este poate si motivul pentru care lucrarile zac neinramate in atelierele acestora; este ca si cum li s-ar  cere sa sedelimiteze de sine. Daca functiile estetico-artistice, criteriile si logica alegerii unei rame pot ramane oricand subiect de dezbatere (chiar si dupa sau mai ales dupa inramarea ei), ne-am gandit ca ar putea fi util totusi sa traducem acest articol cu sfaturi practice despre cum sa ne inramam tabloul si nu cum sa ne alegem rama potrivita asa cum ar putea pretinde articolul original – How to Choose the Right Frame for Your Art (Practical and Aesthetic Tips for Making the Most of a Piece) – de Daniel Grant si publicat in Wall Street Journalhttp://www.wsj.com/articles/how-to-choose-the-right-frame-for-your-art-1415569563

______________________

Cum sa alegi rama potrivita pentru lucrarea ta de arta (sfaturi practice si estetice pentru a-ti pune in valoare lucrarea de arta – de Daniel Grant publicat pe www.wsj.net )

___________________________

Nu ar avea nici un sens ca achiziționarea unui tablou deosebit să va preocupe zile, săptămâni, sau doar câteva ore, pentru ca apoi sa-i alegeți rama în numai câteva minute… Din pacate acesta e modul în care procedeaza o mulțime de oameni.

„Aș prefera sa vad o operă de artă neinramata decât pusa într-o rama nepotrivita”, spune Eli Wilner, director executiv al Wilner & Co, firma ce comercializeaza ancadramente in New York. „O rama nepotrivita va distruge intențiile artistului.”Dl. Wilner isi amintește un client care a vrut o rama neagra pentru lucrarea sa – o pictura de secol XIX, autor Camille Pissarro , reprezentand un bulevard parizian aglomerat – pentru simplul fapt că s-ar fi potrivit cu toate celelalte rame din casa lui.
I-a spus ” Nu, nu, nu, nu, nu. Pui o rama neagra acestui tablou si va arata ca și cum toată lumea participa la o înmormântare, „, își amintește domnul Wilner. El spune ca a reusit în cele din urmă sa-l convinga pe client sa achiziționeze o rama aurie cu design impresionant care „a imprimat picturii sentimentul de lumina solara, de bogăție.”

Vom prezenta aici cateva elementele de bază ale încadrarii, precum și sfaturi –atat practice cat si estetice – pentru a indruma achizitia unei rame potrivite.

Un motiv traditional de încadrare este necesitatea separării lucrarii de arta de restul lumii, sau după caz. de restul camerei de zi, Cu toate acestea, cele mai bune rame sunt o extensie a lucrarilor pe care le înconjoară,si nu o antiteza a acestora, spune dl Wilner.

„Muzeele au tendinta de opta pentru rame de perioada, în conformitate cu stilul operei de arta”, spune Rick Badwey, proprietar al Muzeului Framing din Alexandria, Virginia. Cei mai mulți dintre noi nu dispun de un buget comparabil cu cel al muzeelor, dar pot aplica același principiu. „Dacă aveți o lucrare Amish (sobra), ati dori, probabil, un ancadrament destul de simplu”, spune dl Badwey.
Domnul Badwey exemplifica faptul ca pentru portrete de familie de obicei se folosesc rame din lemn de culoare aurie sau chiar poleite cu foiță de aur care sunt produse prin baterea efectiva a metalului pretios cu ciocanul pana la obtinerea unei foi subțiri care se fixeaza pe o suprafață cu ajutorul unui adeziv aplicat in prealabil.

In realizarea ramelor sunt utilizate o multitudine de esente lemnoase: de cele mai multe ori frasin, tei, cires, paltin, stejar, plop sau nuc. Prețurile depind de producător, furnizor, dar variază si în funcție de modul de prelucrare a lemnului: manuala sau automatizata, sculptat, (n.t. vopsit) poleit cu aur sau argint… Desigur, rama are si rolul de a proteja lucrarea. Cel care realizeaza ancadramentul trebui să fie în măsură să vă spuna cât de solida trebuie să fie rama pentru a sustine si proteja opera de arta.

Passepartout (paspartu)
Paspartuul este utilizat pentru lucrările realizate pe hârtie, cum ar fi picturi in acuarela, stampe și desene. Paspartuurile sunt montate în jurul marginilor operei de arta și sunt disponibile în diferite materiale si culori. Uneori este folosit paspartuul dublu pentru a accentua culorile prezente în opera de arta; astfel unul poate fi neutru, în timp ce celălalt are o tentă regăsita în lucrare.
In cazul pieselor expuse sub sticlă este de dorit un paspartu suplimentar pentru a oferi mai multa distanta între pictura si sticla. Hârtia se deformeaza în condiții de umiditate mare, iar în cazul în care atinge geamul aceasta se poate lipi, ajungandu-se la deteriorarea permanenta a picturii.
Paspartuurile sunt de trei tipuri. Cele mai puțin costisitoare sunt decorative, realizate din pastă de lemn, cu pH neutru, ceea ce înseamnă că, odata cu trecerea timpului nu ar trebui să elibereze substante acide care pot deteriora opera, cel puțin nu pentru mulți ani. Mai populare sunt paspartuurile realizate din pastă de lemn cu pH neutru si fara lignina, mai scumpe, dar mai durabile decat cele mantionate anterior.

Muzee și colecționari de artă care doresc ca piesele lor să dainuiasca pentru totdeauna prefera paspartuurile din fibre de bumbac. Cunoscute ca optiune muzeala, paspartuurile din fibre textile, sunt în general de doua-trei ori mai scumpe decat cele din pasta de lemn, dar sunt în mod natural neutre din punct de vedere al aciditatii. Singurul dezavantaj este că au tendința de a „veni doar în culori neutre și estompate”, spune Annajean Hamel, specialista in inramari si artă pentru Northeast Document Conservation Center din Andover, Massachusetts. „Aveți posibilitatea să obțineți paspartuuri din pasta de lemn în culori foarte cool „, spune ea.

Sticla
Lucrările pe support de hârtie necesita acoperirea cu sticla sau plexiglas (numit si acrilic), pentru a le proteja împotriva murdăriei și a prafului. Prin contrast, panza este în mod inerent mai rezistentă decât hârtia și, de obicei, curatarea ei e mai puțin riscanta. Anumite tipuri de sticlă oferă, de asemenea, protecție împotriva razelor ultraviolete ale soarelui, care conduc la estomparea culorilor.
Alaturi de protectie sticla are inca o calitate esentiala : este aproape invizibila, lasand sa transpara clar imaginea operei de arta.

Principalele tipuri de sticlă folosite la inramare, de la cele ieftine la cele mai scumpe, sunt: sticla clara, care nu filtra razele ultraviolete; sticla de conservare, cu un strat care filtrează 99% din razele UV; sticla de uz muzeal, care elimina 99% din razele UV și reduce reflecția cu 85%. Produsele din plexiglas sunt, în general, de două ori mai scumpe decat echivalentului lor în sticlă.

Desi multi nu il accepta, plexiglasul are avantajul de a fi mai rezistent la socuri decât sticla, fapt care ar putea fi interesant pentru proprietarii de artă care trăiesc în zonele de risc seismic. De asemenea, este cu o treime mai ușor, lucru care poate conta in cazul picturilor foarte mari. Cu toate acestea, spre deosebire de sticlă, acrilicul se poate zgaria. Sticla este întotdeauna de preferat atunci când acoperă opere de artă create în cărbune, grafit sau pasteluri. Motivul: energia electrică static se acumuleaza pe suprafata de plexiglas și atrage particulele de pe hârtie. Substantele fixative pulverizate pe opera de arta pot preintampina acest effect, iar unii producatori de sticlă acrilică sustin ca au indepartat efectul static din produsele lor. Insa folosind sticla se elimina orice risc.

Protectia spatelui
Spatele pânzelor și al lucrărilor pe hârtie ar trebui să fie protejate pentru a tine la distanta murdăriea, praful și insectele. (Pe vremuri era recomandat sa se faca mici găuri în stratul de protectie de pe spatele lucrarii, pentru a permite operei de arta sa respire, procedura care nu facea altceva decat sa lase murdăria, praful și insectele sa intre in contact cu obiectul.)
Poate exista pana la triplu strat de protectie pentru lucrările pe hârtie. Acestea constau din: o foaie de carton realizat din masa textile (bumbac) care intra in contact direct cu spatele lucrarii; e urmata de un strat gros de plastic ondulat (policarbonat) și, în cele din urmă, un capac de praf. Mai puțin costisitoare, și mai popular decat plasticul ondulat este un suport foamcore, (spumă de polistiren, intre doua foi de hârtie cu pH neutru; polistirenul simplu se poate fractura in timp și poate elibera gaze care dauneaza opera de arta, de aceea trebuie ambalat in straturile de hartie).
Nu există nici o reglementare care să acopere o termenii utilizați pentru material de suport, cum ar fi „fara acid „, „antistatic” sau „acoperire UV.” Michael Lee, director de imagine și de conservare hârtie la Northeast Document Conservation Center, recomandă contactarea unui curator de muzeu sau conservator, ori laborator de conservare, pentru întrebări și sfaturi legate de cele mai bune practici.

Cuvant inainte si de traducere Anca O & O-O Flo

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: